Ediții anterioare ale competiției

Ediția 2019

Iasi, 13 mai 2019. Aflata la a 13-a editie, competitia studenteasca Electro-Mobility s-a reinventat prin conceptul tehnic pe care l-au avut de realizat finalistii. 78 de studenți din București, Cluj, Galați, Iași și Suceava au luat parte la una dintre cele trei componente ale competiției: Electro-Mobility Embedded, Electro-Mobility Hardware sau Electro-Mobility Software.

Viziunea pe 5 ani a competiției este clădită în jurul conducerii autonome și a nivelurilor de automatizare definite de industrie, unde nivelul 0 reprezintă absența oricărui sistem de asistare la condus, iar nivelul 5 reprezintă automatizarea maximă, unde nu mai este necesară existența unui subiect uman pentru a monitoriza sau controla deplasarea vehiculului.

"Etapa Electro-Mobility Embedded de anul trecut a introdus primele elementele ce asigură nivelul 1 spre 2 din conducerea autonomă, anume concurenții au dezvoltat mașini electrice cu asistare la menținerea benzii de circulație, oprire/ evitare în caz de obstacole, recunoașterea semnelor de circulație. Anul acesta am trecut la următorul nivel. Concurenții au avut provocarea ca mașinile lor să se conducă singure în elemente de trafic semaforizat sau cu alți participanți la trafic. În următorii ani complexitatea proiectului va fi mai crescută", a spus Rares Antalut, presedintele juriului Electro-Mobility Embedded.

Echipele castigatoare:

Locul I - a fost castigat de echipa "HBFS Robotics Team" formata din Diana Biacu, Cristian Dobre, Mihai Craciunescu, Maria Circiumaru de la Facultatea de Automatica si Calculatoare din Bucuresti

Locul II - echipa "PICO Team" formata din Marius Bolota, Adrian Chelaru, Ionut Mertic, Cristian Vlad de la Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata din Iasi

Locul III - echipa "Fast Snail" formata din Emanuel Guraliuc, Cristi Miron, Cristian Andrei Murariu de la Facultatea de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor din Suceava.

Premii speciale:

DESIGN SOFTWARE a fost castigata de "PICO Team" (Marius Bolota, Adrian Chelaru, Ionut Mertic, Cristian Vlad - Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata din Iasi)

DESIGN HARDWARE a fost castigata de echipa "MEFA ROBOTICS"( Catrina Bodean, Andrei Marian Curea, Radu Serban Dinca, Marian Stoica - Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din Bucuresti)

Castigatorii Electromobility Hardware :
Locul I - Narcis Alexandru Petrisor
Locul II - Gabriela Morosanu
Locul III - Dragos Zapodeanu.

Castigatorii Electromobility Software :
Locul I - Andrei Ciobanasu
Locul II - Angelo Dudun
Locul III - Teodor Anitoaei.

Premiile au fost urmatoarele:
Locul I - 1500 euro pentru echipa
Locul II - 700 euro pentru echipa
Locul III - 300 euro pentru echipa
Premii speciale - 300 euro.

Concern Continental
Continental dezvolta tehnologii si servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabila si interconectata a oamenilor si a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondata in 1871 ofera solutii sigure, eficiente si accesibile pentru autovehicule, masini, trafic si transport. Continental a realizat in 2016 o cifra de afaceri de 40,5 miliarde de euro si are in prezent peste 227.000 de angajati in 56 de tari.

Continental in Romania
In perioada 1999-2018, Continental a investit circa 1.6 miliarde euro in activitatile din Romania. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate in Romania. Continental detine sapte unitati de productie si patru centre de cercetare si de dezvoltare in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi. Continental este partener al unui joint-venture in Slatina si are un centru de distributie a anvelopelor in Bucuresti. Continental avea peste 20.000 de angajati la finalul anului 2018, din care o treime sunt ingineri si informaticieni in centrele de cercetare si dezvoltare si va continua sa angajeze in functie de viitoarele proiecte.

Galerie foto

imagine-galerie
Vezi și alte ediții

Contact

Informații de contact organizatori

Email: 07IAuniversity.iasi@continental-corporation.com
Telefon: 004-0232-30-72-47 / 004-0232-30-70-70
Adresa: Bd. Poitiers nr. 6, 700671 Iași, Iași
Website: www.continental-corporation.com
www.romania.careers-continental.com
www.continental-people.com
www.facebook.com/ContinentalCareer
videoportal-en.continental-corporation.com

Trimite formular

Nume și prenume

E-mail

Subiect

Mesaj

Poți găsi toate oportunitățile Continental de angajare, naționale și internaționale, într-un singur site. Creează-ți un profil și aruncă o privire! Aplică